|
Scris de Camelia
|
|
atunci cand lumea isi estompeaza conturul, visul si nazuinta devin puternice, vii, colorate ca niciodata...
toamna de azi este in suflet... adanca precum fantana sinelui si nesigura ca un ecou ratacit... pe cea de dincolo de ferestre nu o mai vad.. doar o banui... frunzele de vita au imbracat geamul si strugurii negri inca mai agata de ramuri. uneori, o vrabiuta vine si ciuguleste din boabele intunecate, privind curioasa in casa. nu se sperie, nu fuge, ramane nemiscata, cu gherutele infipte in strugurii negri, in timp ce cate o frunza se desprinde si cade...toamna mea este scufundata adanc si de acolo, lumina ei de miere vegheaza noptile si diminetile reci, asemeni unei amintiri din vremuri fericite..
|
|
Scris de Camelia
|
|
il ascult si pe nmasura ce timpul trece, faptura lui nestiuta imi este tot mai clara si mai draga.. ca si copacul povestitor din fata ferestrei, in crengile caruia descifrez adesea zei. |
|
Scris de Camelia
|
era batrana, batrana, dar intunericul dintre cutele corpului sau creau un mister de dincolo de viata si de evenime... poate, era ramasita unei alte lumi, despre care oamenii nu mai stiau nimic.
culorile, obiceiurile, mirosurile de odinioara parca renasteau cand faceai cativa pasi in intunecata ei adancime. zvonuri de altadata renasteau nelinistitoare si vagi, trezind curiozitatea, starnind dorinte latente de exploratori |
|
Scris de Camelia
|
GRI s-a trezit de dimineata si si-a pus in picioare papucii galbeni. ceva nu era bine, afara era innourat, asa ca i-a incercat pe cei portocalii. nici acestia nu tineau suficient de cald, asa ca s-a incaltat cu cei rosii
sangele a inceput sa circule prin artere si s-a inclazit imediat. asa ca, a renuntat la gogosi si la ceai si a plecat la serviciu. |
|
Scris de Camelia Radu
|
|
- Mami, azinoapte am visat îngeraşii…
- Da, mami? şi cum erau?
- Unii erau coloraţi, alţii erau albi, erau de mai multe feluri.
- Da? ce frumos…
- Mami, dar aveau pe hãinuţe câte o frunzã de copac.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
|
Atât de mult mi-am dorit sa ramâi... sa fii al meu... sa mă vezi... sa nu treci mai departe, orb şi drept ţie însuţi, prea drept pentru iubire... Pe atunci voiam... voiam să rămâi... astăzi mă bucur ca ai plecat. Că ai rămas tu.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
-
Stătea pe malul apei, scormonind în nisip şi uneori găsea câte un ciob colorat. Porţelanuri vechi, albastre, rotunjite de apă, o priveau misterios; cristale mici, încă ascuţite, împrăştiau raze iuţi şi, de cele mai multe ori, bucăţi de ceramică roşiatică, resemnate într-un somn adânc, închise pentru totdeauna înţelegerii, poposeau pentru o clipă în palma sa. Le cerceta cu mirare, de fiecare dată, cu toate că lucrurile se petreceau în fiecare zi la fel. Pe nisip apăru o umbră lungă.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
|
Da, am fugit... nu sunt nici pe departe, mi-ai spus... nu sunt... şi atunci am fugit... pentru că ştii? În realitate nimeni nu e... dacă nu există ochii care să îl vadă, să îl recunoască, nu e... Lumina lor, lumina ce te atinge şi te înfăşoară în vis, ameţindu-te şi făcându-te să crezi, fascinaţia de a vedea vederea ta, te fac să vrei să fii... Altfel, fugi, îţi pui mâinile la ochi şi întorci spatele vieţii, te lipeşti de primul perete şi taci...
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
|
intr-o zi se hotari sa adune toate amintirile la un loc... sa le spele sa le curete si sa vada ce poate sa mai faca din ele. poate nimic, poate un zambet sau doar o cifra intr-un buletin.
intr-o zi, isi dadu seama ca incaperile in care locuia erau pline de respiratii care nu ii apartineau. se sufoca intre atitea amintiri, gesturi si ecouri de gesturi, atingeri dorite, visate sau chiar intamplate. cuvinte. apasate su usoare ca fulgii... ce d estraini intr-o singura casa.. in acea zi deveni brusc practica si linistita.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
|
Voiam sa va spun ca intr-o zi am zarit o fata care avea pleoapele cam asa...
Parea moarta. Ma tot intreb daca si pe vremea aia, a lui Leonardo, astfel de pleoape erau asa de rare. Si daca le-a pictat special. Datorita efectului lor ciudat, au un aer asiatic, straniu.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
-
Povestea lui Platon despre suflet spune ca el ar fi simbolizat de un cal alb si de unul negru. Unul este lumina, partea noastra diurna, calda, iubitoare, iar celalat cal este pasiunea intunecata, ascunsa, dureroasa... patima...
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
-
Obrazul orasului este brazdat de urme, de accidente. Tocul subtire se afunda ca intr-un mal... Ce bine a fost cand am ajuns acasa.
Nu mai vreau nimic, nu mai sper nimic. Absolut nimic. Vreau doar sa ploua, sa stearga, sa curete... sa racoreasca si sa insenineze.
M-as ascunde intr-o cochilie, in adancul ei ce se ingusteaza logaritmic... pana as deveni un punct invizibil. Poate doar asa energiile, potentialitatile ar capata si ele forta expansiunii. Inainte insa, o ploaie fara sfarsit sa spele, sa vindece...
-
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
|
necazul - daca ar mai putea fi vreunul - este ca in aceste conditii, in care viata este produsul electricitatii, pentru cine intra sub plafonul apasator, totul parea gol. doar o stare de iritare locuia acolo, pentru ochiul normal si simturile incete, subdezvoltate.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
- o, Doamne... scopurile mele imorale..
-
O, Doamne... scopurile mele imorale.. scrisul, cuvantul...
-
Da, cuvantul, cuvintele... reprezinta poate cel mai complet "dar" cu care suntem inzestrati.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Scris de Camelia Radu
|
- si eu eram asa de fericita. ...
-
De ce m-ai oprit din povestit, de ce bagi strimbe, de ce ma faci sa ma simt timpita...
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
|
De ce crezi tu ca zinele nu se arata oricui? De ce crezi tu ca uneori unii cred ca ei cred, dar nu vine nimic, nici o inspiratie... si altii despre care poti spune fel de fel, au aceasta disponibilitate.. de a fi inspirati???
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
- umbre, amintiri, reamintiri...
-
da, imi place cind se topeste zapada... mi se pare ca pina si asfaltul este insufletit..
soarele cautind colturile caselor si mingiind pietrele si rugindu-le sa deschida ochii.. pamintul care miroase asa de frumos cind se topeste zapada.. e drept ca la oras e mai rar, asa, inchis intre gratii de borduuri
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
|
si pentru mine va fi mereu acelasi... oare cum se fac alegerile.. cum ajung oamenii sa simta anumite sentimente..
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
-
... el privea albastriu din fotografie si, desi nu era prea popular, totusi nu facea nimic pentru a schimba lucrurile. Intr-o zi a aparut o fata care i-a spus cu
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
- pisica cea lenesa, cu unghiile ascunse in pernitele de catifea, devine un arc atunci cand vaneaza. sau, o sageata care a parasit arcul. e mult mai bine zis.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
dimineata, fereastra este minunata. nu am perdele si verdele castanilor intra in casa.
ce ma faceam daca stateam in alta parte a orasului?!
oricum, cred ca a ramas singura casa locuita din zona.
restul, au devenit restaurante si alte sedii. -
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
-
-
daca este intuneric, va fi mai usor.
formele devin obstacole numai daca se vad. altfel, lumea devine scurta cat o cratima.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
- Am vrut sa deschid usa la intrare, de dimineata... dar in fata usii era ea si cu inca doua chestii mici... daca nu ar fi scartait in halul acela, nu mi-as fi dat seama ca sunt vii... si asa ma gandesc ingrozita sa nu fi stalcit pe vreuna cu usa...
|
|
Citeste mai departe...
|
| |
|
|
Scris de Camelia Radu
|
Uneori simteam ca inima imi bate atat de tare, incat, e gata-gata sa imi iasa din piept... Atunci cuvintele mi se opreau pe buze si explicatiile ce mi se cereau ramaneau in mine, lovindu-se de peretii gandurilor, intr-un vacarm ce ma speria si mai tare...
Pe vremea aceea eram o fetita... care scria primele ei poezii... O fetita... putin mai ciudata... emotiva si tacuta, destul de vesela de felul ei, dar care, de obicei, vorbea prea putin despre sine...
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
Isi dorea o papusa, iar eu am crezut ca o am pentru el. Isi dorea o papusa care sa spuna "te iubesc", atunci cand o lipesti de inima, iar pe banda inregistrata sa nu existe cuvintele "mi-e dor". O papusa cu rochita frumoasa, alba, cu bretelute rosii, care sa isi tina parul stralucitor pe umeri, iar pe fata sa aiba pictat un zambet perfect. Asta era tot ce isi dorea.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
|
Stateam sub scara casei vechi si mirosea a pisici, dar nu ne vedea nimeni, asa ca de multe ori ajungeam acolo, pentru a fi impreuna. Locatarii intrau in gangul rece si urcau scara uriasa de lemn, fara sa se mai uite dedesubt. Cand auzeam pasi, ne tineam de mana strans, ne tineam respiratia, ne tineam iubirea in brate.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Scris de Camelia Radu
|
- Cetatea aceasta este pustie; si totusi, ea nu trezeste nici o tristete. Pare senina si impacata. De ce crezi ca ne plac asa de mult cetatile vechi?
- Cetatea aceasta este pustie; si totusi, ea nu trezeste nici o tristete. Pare senina si impacata. De ce crezi ca ne plac asa de mult cetatile vechi?
- Pentru ca s-au eliberat de obiceiurile omenesti.
- Bine, dar cetatile sunt construite tot de oameni.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
Proza 
